Iubirile perfecte

Citeam de curând undeva (cer iertare, nu mai știu exact unde anume) că iubirea perfectă este tocmai aceea care…nu s-a întâmplat, care nu s-a împlinit. La prima citire am dat din cap a negație, mi se părea absurd… la o mai atentă privire, n-am mai fost așa sigură.

Cum să fie perfectă tocmai iubirea ce nu (ți) s-a împlinit? Păi… neavând timp să se consume, nici n-a lăsat amprente reale, s-ar spune. N-a avut timp să coboare de pe piedestalul pe care, vai ție!, chiar tu ai plasat-o prin așteptările tale. N-a avut timp să își zdruncine temelia. N-a avut timp să-ți arate ce-nseamnă să stai în preajma celui iubit aflat în neputințe, bolnav, ori trist, ori deprimat, ori cu toane, ori cu accese de egoism. N-a avut timp să-și erodeze stânca pe care e construită. N-a avut timp să vadă chipul iubirii ridându-se treptat ori kilogramele în plus care se adună și se tot adună, provocând priviri adesea pline de dispreț ori, într-un caz mai fericit, de simplă compătimire. N-a avut timp să dea naștere certurilor ori să scoată în evidență defecte, să se contrazică, să pună mai presus de ascultare voința proprie. N-a avut timp să se strice prin… banalul cotidian, prin obișnuința zilei ori a pielii ce și-a pierdut catifelarea și fermitatea, prin repetarea – uneori atât de enervantă – a întrebărilor insipide, precum: ce mănânci astă-seară?, ți-ai luat pastilele?, te simți rău? ai nevoie de ceva? cum să te ajut? N-a avut timp să fie… ceea ce unii spun că e deja… rutină.

Da, iubirile perfecte sunt cele care NU s-au întâmplat. Cele pe care le-ai visat sau… chiar și cele pe care le-ai trăit de unul singur, în inima ta. Cele pe care le-ai colorat în esențe de toamnă, mai apoi de primăvară, cele pe care le-ai luminat singur atunci când îți erau întunecate. Cele pe care le-ai pictat metaforic în nuanțele favorite, cele care s-au întipărit atât de adânc în imaginația inimii tale încât toate lucrurile și sentimentele noi poartă acum amprenta lor, și ea imaginară. Cele la care ai sperat îndelung a se adeveri, dar care nu s-au adeverit niciodată. Ele da. Sunt iubiri perfecte.
*
Cauți o iubire perfectă, neobișnuită, unică? Aici e locul ei. În scris. În vis. În colțuri ascunse de suflet pe care crezi că nu ți le ghicește nimeni. În viața reală… iubirea are o altă față. Adeseori… inumană, transfigurată ori… desfigurată de cotidian, de rutină, de ochii umflați de la răceală ori gripă, de obezitate, de pielea zbârcită ori prea moale, de… sufletul ce uneori pare că nu mai încape în învelișul strâmt al unui trup obosit. O față atât de cunoscută nouă, deși simandicos și cu obstinație negată.
Tu ce alegi? Ce ai ales…?

Muzica e… fără legătură. No ordinary love.